Cine sabotează dezvoltarea cultivării soiurilor autohtone de lavandă ?!

Relatăm pe scurt lupta noastră cu birocrația locală, despre faptul cum de mai bine de trei ani statul, prin instituțiile sale ne face să CERȘIM o țidulă pentru a produce material săditor de lavandă.
 
Preambul
soiurile brevetate de plante pot fi multiplicate doar cu permisiunea titulatului de brevet (art. 8(3) a Legii despre semințe). Fără acest acord de multiplicare, ANSA nu eliberează certificat de valoare biologică pentru materialul saditor produs. Limitarea se referă și producerea de material săditor pentru extinderea plantațiilor proprii.
 
Istoric
În 2017 am procurat de la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor (IGFPP) material săditor de lavandă de soi Alba 7 și Vis Magic 10. Ni s-a băgat pe gît un contract „de implementare” cu prevederi abuzive, cea mai stranie fiind REDEVENTA de 15% din venitul obținut din materialul săditor respectiv PE TOATĂ DURATA DE VALORIFICARE !!!
 
Birocrație artificială creată de IGFPP
După expirarea contractului, în vara anului 2019, conform art. 8(3) a Legii despre semințe, prin două cereri am solicitat acord de multiplicare. În răspunsurile oferite ni s-a comunicat: …un CONTRACT de COLABORARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ …poate fi încheiat NUMAI pentru o perioadă de pînă la 31 decembrie 2019 !!!
 
ALARMA și implicarea MADRM
În situația cînd aveam material săditor în pepinieră, iar IGFPP refuza acordarea acordului de multiplicare, am bătut alarma la MADRM și ANSA, AGEPI. La MADRM, a fost convocată o ședință comună, unde s-a ajuns la un „compromis” prin prelungirea contractului din 2017. Astfel a fost semnat un acord adițional pe o perioadă de la 24 octombrie pînă la 31 decembrie 2019.
 
DESCHIVAREA instituțiilor statului
În anul 2020 am depus cereri noi de solicitare acord de multiplicare, copii a cărora au fost expediat și MADRM, AGEPI, AȘM, MECC. În răspunsurile oferite, IGFPP ne-a recomandat … să solicităm unui terț, mandatat de IGFPP, caruia institutul nu i-a vindut nici un fir de lavandă.
MECC care este fondatorul IGFPP ne-a informat că … nu poate interveni în activitatea IGFPP.
AGEPI care este autorul Legii privind protecţia soiurilor de plante, ne-a citat cîteva prevederi din legi și ne-a informat că nu dispune de competențe exectuarea unei expertize privind interpretarea și aplicabilitatea legilor vizate.
 
Arătatul din deget
În anul 2021, iarăși am depus o cerere către IGFPP. În răspunsul oferit … a fost invocat contractul din 2017, s-au aratat nedumeriți că „au primit puțini bani” și că „respectarea obligațiunilor contractuale anterioare va servi o premiză relevantă pentru colaborarea în viitor”.
 
APEL repetat la instituțiile din domeniu
Zilele trecute am depus încă o cerere în vederea obținerii acordului de multiplicare, copii fiind depuse și la instituțiile din domeniu.